Даниил Хармс
(1905-1942)
(1905-1942)
Я долго думал об орлах
И понял многое:
Орлы летают в облаках,
Летают, никого не трогая.
Я понял, что живут орлы на скалах и в горах,
И дружат с водяными духами.
Я долго думал об орлах,
Но спутал, кажется, их с мухами.
15 марта 1939 года
И понял многое:
Орлы летают в облаках,
Летают, никого не трогая.
Я понял, что живут орлы на скалах и в горах,
И дружат с водяными духами.
Я долго думал об орлах,
Но спутал, кажется, их с мухами.
15 марта 1939 года
Cugetam îndelung asupra vulturilor
Și multe înțeles-am:
Vulturii zboară-n nori,
Zboară, nimic neatingînd.
Înțeles-am că vulturii trăiesc pe piscuri și-n munți,
Și-s prietenii cu duhurile apei.
Cugetam îndelung asupra vulturilor,
Dar i-am confundat, se pare, cu muște.
15 martie 1939
Și multe înțeles-am:
Vulturii zboară-n nori,
Zboară, nimic neatingînd.
Înțeles-am că vulturii trăiesc pe piscuri și-n munți,
Și-s prietenii cu duhurile apei.
Cugetam îndelung asupra vulturilor,
Dar i-am confundat, se pare, cu muște.
15 martie 1939
(traducere de Alistair Ian Blyth)
1 comments:
Cu vulturii lui Harms mi-ai amintit de "La vulturul de mare cu peştele-ne gheare", magazinului cu "genţi de voiagiu" al cărui proprietar fusese un evreu bucureştean - Iacob Langhaus. De la magazinul asta trupa "Direcţia V" şi-a dat titlul albumului de debut (1991). Şi mai era un cîntec de tabără, scris prin caietele elevilor (fetelor, mai ales), care se chema "Vulturul":
"Ieri am văzut un vultur murind
Cădea spre abisul de nedesluşit
În aripa lui abia fâlfâind
Nicicând nu credeam c-a zburat spre zenit.
Era în amurg şi cerul plângea
Cu stropi de argint pe leşul zdrobit
Un vultur e mort şi-n inima mea
Nu pot să-l iubesc deşi l-am iubit.
Nu plânge iubito, tu n-ai nici o vină
Eu sunt cel ce pleacă cu ochi trişti şi goi
În faţa mea parcă ar sta o străină
Deşi n-am uitat tot ce-a fost între noi.
Acum poţi să pleci oriunde-ai putea
Să uiţi să mă-ngropi în noaptea adâncă
Dar iată iubito că nu pot uita
Destinul ce-mi lasă în cale o stâncă."
Se cînta la chitară, bănuiesc. Întotdeauna mi-am dorit o chitară, iar cînd am strîns banii de chitară, tata ne-a luat un interfon-jucărie. Şi m-am lecuit, într-un fel sau altul, de muzică. Altfel aş fi ajuns să cînt folk, precum Vasile Şeicaru sau Victor Socaciu. Uneori e mai bine să vezi muşte. Am văzut şi de-astea destule, să fim serioşi!
Post a Comment